Vorbeam in prima parte de faptul ca minciuna este o componenta de baza a vietii de zi cu zi. Si asta deoarece ne permite sa “supravietuim” unor situatii dificile, ca momentele cand trebuie sa raspundem frumos la intrebari incomode, chiar daca in mintea noastra se invart si vor sa-si ai zborul cu totul alte raspunsuri, nu asa de dragute.
Se pare insa ca si animalele stiu sa recurga la utilitaritatea minciunelelor, caci imi amintesc de un documentar unde era urmarit un grup de primate (nu mai tin minte exact de care) si unele femele profitau de absenta sotiorului oficial pentru a se cupla cu altii din grup, asigurand astfel diversitatea si perpetuarea, cica. Suna cunoscut ? Iar membrii mai slabi aveau asa o tendinta de a ascunde bananele, pentru a le manca mai tarziu cand se ivea ocazia de a fi singurei. Bun, deci minciuna ajuta la supravietuire, la gestionarea resurselor limitate (mancarea si fomeia).
Daca si la oameni ar fi lucrurile la fel de simple! Dar nu, la noi lucrurile trebuie sa fie mai complicate, nu exista alb si negru, ci doar multe tonuri de gri si motivatii din cele mai variate. Minciunile “albe”, despre care canta si Jennifer Kae, le folosim pentru ca Doamne fereste sa nu ranim sensibilitatea cuiva: “Vai, draga, ce bine iti vine rochia asta!”. Exista si minciuna pedagogica, educationala, rezervata celor mici, care parca nu ar avea un radar de a detecta rapid cand sunt pacaliti, dar na, adultilor le place sa creada ca ei sunt mai destepti: “Mama, iti place desenul meu?” “Da, dragoste, uite ce soare reusit ai facut, chiar zambeste.”
Sa nu uit de minciuna utilitara, spusa mai ales la locul de munca: “Sefu’, cu cea mai mare placere as sta azi peste program sa va ajut la proiect, dar sora mea se muta si am promis ca ii car cutiile.” Cum ramane cu minciuna autocaracterizarii, cand toti fortam un picut realitatea pentru a parea mai interesanti, mai atractivi? “Sportul meu favorit este saritul cu parasuta.” Daaaa, sigur. Sunt convinsa ca exista un nume specific si pentru gogosile clasice, protective, “de cuplu”. “Iubito, nu ca nu am vrut sa nu iti raspund, chiar mi s-a dus bateria la mobil. Nu, nu eram intr-un bar, ti s-a parut, vecinii de deasupra dadeau petrecere.” Am senzatia ca mai sunt multe tipuri de gogorite, dar as minti daca as spune ca vreau sa scriu despre toate.
Ideea la care am avut intentia sa ajung este ca minciuna nu este un scop in sine. Las deoparte mincinosii patologici, care nu pot trai altfel decat inflorind realitatea la extrem. Minciuna este un comportament strategic. In China, de exemplu, a spune mereu adevarul este o mare prostie, pentru ca se considera ca te descoperi, ca si cum ai merge gol pe strada. In general pentru orientali a fi sinceri si deschisi, chiar si cu persoanele mai apropiate, este o incalcare a regulilor sociale impartite cu totii. In tarile islamice, sa intrebi un barbat cum o mai duce nevasta-sa este vazut drept o incalcare a vietii lui private.
Lasand ipocrizia deoparte, trebuie recunoscut faptul ca in sistemul nostru social adevarul este o valoare morala, insa doar la un nivel teoretic. Nu se poate sa fii tot timpul cinstit, sa spui mereu doar adevarul. Poate copiii, pana mai cresc si se invata minte, povestesc totul parintilor, dar adultii stiu sa si taca. Un adevar aruncat in fata brutal poate fi chiar un gest agresiv, intentionat sa provoace durere. Un cutit infipt in spate, sub scutul adevarului.
Nu intentionez sa fac aici elogiul minciunii, dar daca e vorba de episoade singulare, de paranteze care se deschid si apoi se inchid si nu devin pretexte pentru o viata dubla, atunci da, recunosc, minciunelele sunt folositoare, fie ca sunt spuse din politete, pentru protejare sau strategic. Fac parte inevitabil din viata nostra cotidiana. De aceea ii rog pe cei care sunt atat de aspri cu scaparile de acest gen, sa se uite de mai multe ori in oglinda inainte sa arate cu degetul, caci si omiterea este o forma de a minti. Iar omiterea nu este sinonima cu uitarea, asa ca acest argument nu sta in picioare.
Ayreon – Web of Lies
Sindrom, inseamna boala, nu? Maladia, indiferent de ce nume poarta ea, merita incercat(evident pe cat e posibil) sa fie alungata… Sau o lasam sa hiberneze in trupul si mintea noastra? Sigur ca si eu …mint(desi atunci cand mint, am mari probleme, recunosc).Si stii de ce?Devin caraghios de neindemanatica… Dar si adevarul e o boala… Se poate muri din cauza lui, nu? Prin urmare hai sa ne jucam putin: sa ne inchipuim ca Adevarul si Minciuna sunt rude de …sange! Sunt ca Binele si Raul, ca Albul si Negru! Adica doar asa se pastreaza echilibrul. Cine se ocupa de chestia asta? Stiu doar ca atunci cand se dezechilibreaza balanta se produc FURTUNI. Stii ce spunea Gelu Ruscanu, celebrul personaj al lui Camil Petrescu, in piesa Jocul ielelor? Citez din memorie:* adevarul nu e ca o girueta in bataia vantului… Pana la urma s-a sinucis… Nu vreau sa renunt la zambetul meu chibzuit si ca atare mai adaug doar ca mint atat cat trebuie, doar atunci cand minciuna este ceruta cu vehementa, si spun mereu adevarul , in asa fel incat sa am un somn linistit.